Wolf, pentru totdeauna in sufletul meu!

Aseara, la 23.20, a murit Wolf in bratele lui Valentin, dupa o suferinta groaznica de cateva zile sau cine stie de cand, pentru ca nu ne-a aratat ca este bolnav, era putin mai apatic si dormea mai mult, dar puneam totul pe seama varstei si a durerii de picioarele din spate. In ultimele 10 zile l-am tot plimbat pe la diversi medici, am ajuns si la Dr. Kondor din Sf. Gheorghe, dar din nefericire, cand starea lui s-a agravat ca nu mai facea pisu si era tot mai apatic, respectivul medic era in concediu. Ne-am dus a doua zi la celebrul doctor Makk care i-a facut 2 radiografii si 2 injectii, l-a diagnosticat cu scolioza si ne-a luat 170 lei, dupa ce noi am tot insistat spunandu-i ca nu face pisu, ca atunci cand face este foarte colorat si ca are gura alba.Nu pot sa-mi inchipui ce fel de om poti fi cand ti se atrage atentia asupra unui lucru caruia nu-i dai importanta si nici macar nu recomanzi un set de analize avand in vedere varsta cainelui. Wolf, saracul, se simtea din ce in ce mai rau si a doua zi, miercuri 15 octombrie, ne-am dus la un medic recomandat de cineva din Sf. Gheorghe, la cabinetul Kerberos de pe str. Vulcan 23. Din start, cand l-a vazut pe Wolf, a spus ca are insuficienta hepatica si anemie mare, si ca nu-i da mari sanse. I-a facut un set de analize, care, din nefericire, au confirmat diagnosticul pus doar la prima vedere. Din analize reiesea ca, practic, nu mai avea ficat. Noi eram in stare de soc, il dusesem pentru ceva si el de fapt era pe moarte. De atunci am intrat in transa si eu si Valentin. I-au pus perfuzii, l-am tinut peste noapte acolo spre binele lui dar cu frica sa nu ne sune doctorul si sa ne spuna ca a murit. Aveam remuscari amandoi ca daca moare acolo singur fara noi, asa ca  a doua zi ne-am hotarat sa-l luam acasa si sa facem tratamentul la domiciliu, dar din nefericire nu era nici o imbunatatire a starii lui, din contra. Seara, pe la 8, l-am luat cu noi acasa, numai ca nu mai putea sa-si tina deloc capul sus, gemea si nu-si gasea locul. Nu voiam sa-l eutanasiem decat daca era foarte grav si-si pierdea cunostinta. Am tot stat pe langa el, la un moment dat dadea semne ca dormea, eu m-am asezat in pat, Valentin se uita la TV, cand am auzit niste gemete mai puternice, initial am crezut ca viseaza pentru ca mai avea obiceiul sa latre prin somn, dar acum nu avea cum sa adoarma atat de profund, asa ca am sarit amandoi sa vedem ce se intampla, eu i-am spus ca moare, si intr-adevar asa era, s-a mai zbatut putin cat am fost sa aprind o lumanare, inima nu-i mai batea si a murit in bratele lui Valentin care avea mustrari de cunostinta ca l-a lasat putin singur.

Avem un gol imens in suflet, Wolf nu era al meu, dar de cand ma mutasem la Valentin m-am purtat cu el ca si cand era al meu, iar el m-a rasplatit pe masura. Nu am crezut ca voi ajunge sa iubesc un alt caine asa cum o iubesc pe Tina, catelusa mea bichon maltez, si uite ca s-a intamplat. De multe ori m-am certat cu Valentin ca sa-l lase cu noi in casa ca era singura lui bucurie, asta pe langa mersul la plimbare, si, mai ales, ca nu se stia niciodata cat va avea de trait. Nu mai puteam fara el, de cate ori ne intorceam acasa voiam sa merg intai la Wolf sa vad ce face ca stiam ca ne asteapta, de multe ori nu manca decat daca stateam cu el de frica sa nu plec fara el. In bucatarie cu el stateam, cand era plecat Valentin cu el stateam. M-a ajutat sa trec peste momentele de criza, mi-a oferit atata dragoste cum nu am primit din alta parte. De ce a trebuit sa plece acum cand aveam atata nevoie de el? A fost un caine extraordinar si iubit de multa lume!

L-am inmormantat pe dealul Cetatii cu fata spre casa, ca atunci cand ma uit intr-acolo sa stiu ca el este acolo.

O sa-mi fie dor da latratul lui, de labutele  care se auzeau pe ciment sau pe linoleum, de respiratia lui de la usa atunci cand voia sa vina la noi, dadeam perdeaua la o parte si se uita cu niste ochi mari la mine si cu urechile ciulite, ii dadeam drumul si se ducea tinta la locul lui, se facea una cu pamantul numai sa nu-l dam afara. Mi-e dor de mirosul lui, de urechiusele lui de catifea si de dintisorii mici din fata!

Si uite ca Wolf a murit la varsta de 12 ani, plin de tumori, ca am cerut autopsie pentru a ajuta si alti catei, dar si pentru a sti de ce a murit. Prima data i-a fost rau pe la mijlocul lui iulie, cand iarasi nimeni nu-i gasea ce are, si iarasi Makk s-a legat doar de varsta si de problemele pe care le au cainii de talie mare cu picioarele din spate. Cei de la cabinetul Kerberos au fost profesionisti de la inceput, nici macar nu sunt scumpi. Pe al nostru l-a diagnosticat Dr. Dombay Endre. Si m-a mai impresionat un lucru, pe langa faptul ca acolo cainii si pisicile gasite sunt ca la ei acasa, au adus de la un service un caine in ultimul hal, nu stiu cum se numeste boala care se manifesta prin caderea parului si aparitia de bube pe corp. Ei bine, l-au luat si acum il trateaza.

In concluzie, cei mai multi merg la cabinete care sunt ultradotate si la medici care sunt in varsta, dar nu se tine cont si de faptul ca cei tineri sunt entuziasti si care chiar isi dau interesul. Din nefericire acel cabinet nu este dotat, dar sper sa-i ajute Dumnezeu sa poata sa-si faca treaba in cele mai bune conditii.

Wolf nu mai este cu noi si nu-mi imaginez viata fara el, dar trebuie sa mergem inainte si sa invatam cate ceva din ceea ce ni se intampla. Cred ca trebuia sa fac mai multe pentru el, dar sunt sigura ca stie cat de mult l-am iubit.

Si mi-a aratat si el, in ultima zi din viata lui m-a privit in ochi si m-a lins pe fata pentru ultima data.

Wolf – august 1996-16 octombrie 2008.

Single Post Navigation

← Older Entry

Înregistrare mai nouă →